Dragi fani ai ilustrației,
Clubul Ilustratorilor a organizat expoziția “Zile de vară” de la OPEN DOORS Constanța.
Expoziția se poate vizita până la data de 20 august.
Am aranjat un colț pentru citit cărți ilustrate de noi, dar și un loc special pentru colega noastră, Margareta Udrescu, care nu mai este printre noi…
În caz că doriți să achizitionați ilustrații, dar nu puteti ajunge fizic acolo, regăsiți numele și adresa ilustratorului la fiecare imagine (dar bineînțeles puteti contacta direct și galeria).
Lucrările sunt în mare parte printuri de calitate foarte bună, dar sunt disponibile și câteva originale.
Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei expoziții și galeriei Open Doors pentru găzduire!






Un coltisor special realizat in memoria ilustratoarei Margareta Udrescu, membru valoros al Clubului Ilustratorilor si un om minunat cu o inima mare. In aceasta vitrina plina de culoare regasiti cartoline si stickere dupa ilustratiile sale, dar si doua carti pline cu desenele Margaretei. Aceste carti se numesc “Jurnalul unui voluntar”, pe care posibil sa o mai gasiti prin anticariate, iar cealalta se numeste “Creionul magic”, o carticica de poezie, peste care puteti da ceva mai usor in librariile online

